Haideți să privim puțin în urmă la crearea omului. Geneza 2:7 ,,Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu."
De aici putem trage următoarea concluzie:
- sufletul omului este combinația dintre trup și duh, duhul fiind suflarea de viață de la Dumnezeu;
- ex. imaginați-vă mecanismul de funcționare a unui bec: avem filamentul (trupul) și avem curentul electric (duhul) care vine și în contact cu filamentul rezultă ce? Lumina (sufletul).
Cuvântul original care corespunde cuvântului „viaţă“ din expresia „suflare de viaţă“ găsită în traducerea noastră este chay şi este la plural. Asta ar putea să însemne că insuflarea lui Dumnezeu a produs o viaţă dublă, cu două laturi: cea sufletească şi cea duhovnicească.
De ce e important pentru noi să știm și înțelegem aceste lucruri? Este imperativ ca un credincios să ştie că are un duh, întrucât, aşa cum vom afla îndată, toate comunicaţiile lui Dumnezeu cu omul au loc în duh. Dacă credinciosul nu discerne duhul său, negreşit el nu va şti cum să comunice cu Dumnezeu în duh. Numaidecât el va pune gândurile şi emoţiile sufletului pe seama lucrărilor duhului. Şi astfel se va mărgini la domeniul
din afară, nemaifiind în stare să pătrundă pe tărâmul spiritual.
Care credeți că sunt funcțiile trupului, ale sufletului și ale duhului? Eu vă ofer aici un răspuns bazat pe Scriptură, dar sunteți liberi să aduceți și voi argumente.
Trupul:
- aceea parte din ființa omului care îi conferă conștiința despre lume;
- cele 5 simțuri;
Sufletul:
- voința (instrumentul prin care luăm decizii și ne dezvăluim capacitatea opțiunii (liberul arbitru) ca să nu fim doar niște roboți;
- mintea (instrumentul gândirii, intelectul) --> cunoștința, înțelepciunea, rațiunea;
- emoția (instrumentul prin care iubim sau urâm, toate sentimentele);
Duhul:
- Conștiința: - organul discernământului care deosebește binele de rău, dar nu prin influența cunoștințelor înmagazinate în minte, ci printr-o capacitate spontană de a judeca;
- lucrarea conștiinței este independentă și directă, nu se pleacă în fața părerilor din afară;
- ex. când rațiunea justifică anumite acțiuni, conștiința la va condamna;
- Intuiția: - organul de simțire al duhului omenesc, dar e diferită față de simțirea fizică și sufletească;
- presupune o percepție directă, independentă de orice influență din afară;
- acea cunoaștere pe care o dobândim fără nici un ajutor din partea minții, a emoțiilor ori a voinței;
- ,,cunoaștem" cu adevărat prin intuiția noastră, mintea doar ne ajută să ,,înțelegem";
- descoperirile din partea lui Dumnezeu și toate mișcările Duhului Sfânt sunt aduse la cunoștința credinciosului prin intermediul intuiției;
- Comuniunea: - închinarea la Dumnezeu;
- funcțiile sufletului (gândurile, sentimentele sau intențiile) nu sunt în stare să se închine lui Dumnezeu, căci El nu poate fi cunoscut nemijlocit (adică în mod direct) decât în duhul nostru;
- când ne închinăm Lui și comunicăm cu El o facem direct în duhul nostru, în ,,omul dinlăuntru", nu în suflet sau trup;

Bun, vă las să meditați puțin la aceste lucruri și apoi mergem mai departe
>
>
Voi da întâi referințe pentru duh (și pentru funcțiile lui) apoi pentru suflet (și funcțiile lui). Cât despre trup mă gândesc că toți știm că îl avem
Duhul:
1 Corinteni 2:11 vorbește despre „duhul omului care este în el“.
1 Corinteni 5:4 aminteşte cuvintele „duhul meu“.
Romani 8:16 spune: „duhul nostru“.
1 Corinteni 14:14 foloseşte cuvintele: „duhul meu“.
1 Corinteni 14:32 vorbeşte despre „duhurile proorocilor“.
Proverbe 25:28 spune „duhul lui propriu“. (Darby)
Iar la Evrei 12:23 citim: „duhurile oamenilor drepţi“.
Zaharia 12:1 spune că „Domnul... a făurit duhul omului din el“.
A) Funcţia conştiinţei din duhul omului:
„Domnul Dumnezeul tău i-a împietrit duhul“ Deut. 2:30.
„Îi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit“ Ps. 34:18.
„Pune în mine... un duh nou şi drept“ Ps. 51:10.
„După ce a terminat Isus de vorbit astfel, a fost tulburat în duhul Lui“ Ioan 13:21.
„Duhul lui s-a tulburat la vederea cetăţii pline de idoli“ Fapte 17:16.
„Duhul Însuşi mărturiseşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui
Dumnezeu“ Romani 8:16.
„Căci eu, măcar că n-am fost la voi în trup, dar fiind de faţă în duh, am şi judecat, ca şi când aş fi fost de faţă“ 1 Cor. 5:3.
„N-am avut odihnă în duhul meu“ 2 Cor. 2:13 AV.
„Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică“ 2 Tim. 1:7.
Funcţia intuiţiei din duhul omului:
„Duhul este plin de râvnă“ Mat. 26:41.
„Isus îndată a cunoscut în duhul Său“ Marcu 2:8.
„Isus a suspinat adânc în duhul Său“ Marcu 8:12.
„Isus... S-a înfiorat în duhul Său“ Ioan 11:33.
„Pavel era presat în duhul“ Fapte 18:5 versiunea AV.
„El... avea un duh înfocat“ Fapte 18:25.
„împins de duhul, mă duc la Ierusalim“ Fapte 20:22.
„Cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el?“ 1 Cor. 2:11
„căci mi-au răcorit duhul meu şi al vostru“ 1 Cor. 16:18.
„ne-am bucurat şi mai mult de bucuria lui Tit, al cărui duh a fast răcorit de voi toţi“
2 Cor. 7:13.
C) Funcţia comuniunii din duhul omului:
„Mi se bucură duhul în Dumnezeu, mântuirea mea“ Luca 1:47.
„Adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi adevăr“ Ioan 4:23.
„Pe care-L slujesc cu duhul meu“ Rom. 1:9.
„Noi slujim. . . în noua viaţă a duhului“ Rom. 7:6.
„Voi aţi primit duhul înfierii, care ne face să strigăm Ava Tată“ Rom. 8:15.
„Duhul Însuşi mărturiseşte împreună cu duhul nostru“ Rom. 8:16.
„Dar cine se lipeşte de Domnul este un singur duh cu El“ 1 Cor. 6:17.
„Voi cânta cu duhul“ 1 Cor. 14:15.
„Dacă binecuvântaţi cu duhul“ 1 Cor. 14:16.
„Şi m-a dus, în duh, pe un munte...“ Ap. 21:10.
>
Sufletul
A) Facultatea voinţei din sufletul omului:
„Nu mă lăsa în voia (în original „sufletul“) duşmanilor mei“ Ps. 27:12.
„Tu nu-l laşi în voia (în original „sufletul“) duşmanilor lui“ Ps. 41:2.
„lăsat în voia (în original „sufletul“) vrăjmaşelor tale“ (Ez. 16:27).
„S-o laşi să plece unde va voi“ (în original „sufletul“) Deut. 21:14.
„Aha, iată ce-mi dorea sufletul“ Ps. 35:25.
,,Puneţi-vă acum inima şi sufletul să caute pe Domnul, Dumnezeul vostru“
1 Cro. 22:19.
,,Unde doresc şi-şi înalţă sufletul să se întoarcă să locuiască iarăşi“ Ier. 44:14,
Versiunea amplificată.
,,De aceste suferinţe sufletul meu refuză
să se atingă“ Iov 6:7, Versiunea amplificată.
,Ah! Sufletul meu ar vrea mai bine gâtuirea, mai bine moartea decât aceste oase!“
Iov 7:15.
,,Voia“ sau „sufletul“ din textele de mai sus se referă toate la voinţa umană. „A-şi pune inima“, „a-şi înălţa sufletul“ sau „a vrea mai bine să“ exprimă toate puterea sufletului de a-şi exercita voinţa.
Facultatea intelectului sau a minţii din sufletul omului:
,,...lucrul spre care îşi înalţă ei sufletul, pe fiii şi fiicele lor“ Ezech. 24:25 Darby.
,,Lipsa cunoştinţei este o pagubă pentru suflet“ Prov. 19:2 Darby.
„Până când voi avea sufletul plin de griji“ (în siriacă şi în ebraică: „Până
când mă voi sfătui cu sufletul meu“) Ps. 13:2.
„Minunate sunt lucrările Tale şi ce bine ştie sufletul meu lucrul acesta!“ Ps. 139:14.
„Când îşi aduce aminte sufletul meu de ele, este mâhnit în mine“ Plângerile lui Ieremia 3:20.
,,Cunoştinţa va fi desfătarea sufletului tău“ Prov. 2:10.
,,Păstrează înţelepciunea şi chibzuinţa! Căci ele vor fi viaţa sufletului tău“ Prov. 3:21,22.
,,Înţelepciunea este bună pentru sufletul tău“ Prov. 24:14.
Aici „cunoştinţă“, „înţelepciune“, precum şi „a se gândi“, „a-şi aduce aminte“ sunt toate activităţi ale intelectului sau ale minţii omului, despre care Biblia ne spune că emană din suflet.
C) Facultatea emotiei din sufletul omului:
1) Emoţii care exprimă afecţiunea:
,,Şi de atunci sufletul lui Ionatan s-a alipit de sufletul lui David şi Ionatan l-a iubit ca pe sufletul lui“ 1 Sam. 18:1.
„Tu, pe care te iubeşte inima mea“ Cânt. 1:7.
,,Sufletul meu preamăreşte pe Domnul“ Luca 1:46.
,,Care sunt urâţi de sufletul lui David“ 2 Sam. 5:8.
,,Sufletul Meu nu-i mai răbda“ Zah. 11:8.
„Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău… din tot sufletul tău“ Deut. 6:5.
„Voi vorbi în amarăciunea sufletului meu“ Iov 10:1.
,,Sufletul lor se dezgustase de orice hrană“ Ps. 107:18.
2) Emoţii care exprimă dorinţa:
,,Să cumperi tot ce-ţi va dori sufletul“ Deut. 14:26 Darby.
,,Sufletul meu tânjeşte după curţile Domnului“ Ps. 84:2.
,,Dorinţa sufletului tău“ Ezech. 24:21 Darby.
„Aşa tânjeşte sufletul meu după Tine, Doamne“ Ps. 42:1.
„Sufletul meu Te doreşte noaptea“ Isa. 26:9
,,În care îşi găseşte sufletul meu toată plăcerea“ Mat. 12:18.
3) Emoţii care exprimă simţăminte:
„O sabie îţi va străpunge sufletul“ Luca 2:35.
,,Toţi erau amărâţi în suflet“ 1 Sam. 30:6.
„Las-o, căci este tare amărâtă“ 2 Regi 4:27.
„Sufletul Lui a fost întristat pentru suferinţele lui Israel“ Jud. 10:16 Darby.
,,Până când îmi veţi întrista sufletul?“ Iov 19:2.
,,Şi sufletul meu este plin de veselie în Dumnezeul meu“ Is. 61:10.
„Înveseleşte sufletul robului tău“ Ps. 86:4.
„Le tânjea sufletul în ei“ Ps. 107:5.
,,De ce te mâhneşti, suflete“ Ps. 42:5.
,,Întoarce-te, suflete, la odihna ta“ Ps. 116:7.
,,Mi se topeşte sufletul de dor“ Ps. 119:20.
,,Cuvintele prietenoase sunt ca un fagur de miere, dulci pentru suflet şi sănătoase pentru oase“ Prov. 16:24.
„...şi sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase“ Isa. 55:2.
,,Când îmi tânjea sufletul în mine“ Iona 2:7.
„Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte“ Mat 26.38.
,,Acum sufletul Meu este tulburat“ Ioan 12:27.
,,Căci neprihănitul acesta, care locuia în mijlocul lor, îşi chinuia în toate
zilele sufletul lui neprihănit…“ 2 Petru 2:8.
Vom observa din textele de mai sus că sufletul e în stare de a iubi, de a urî, de a dori, de a aspira şi de a simţi. După ce am făcut acest scurt studiu biblic, ne va fi foarte uşor să constatăm că sufletul omului cuprinde în el acea parte numită voinţa, apoi intelectul şi, în sfârşit, emotia.