,,Știți, am remarcat că oamenii nu se îndreaptă cu sinceritate spre Dumnezeu decât atunci când viața le-a fost distrusă de o mare nenorocire, atât de mare încât descoperă că nu le-a mai rămas decât o speranță, o singură portiță de scăpare, Dumnezeu. Atunci se duc la biserică, plângând, se așează pe o bancă și se roagă așa cum nu au mai făcut-o din copilărie sau poate cum n-au făcut-o întreaga lor viață. Chemarea lui Dumnezeu poate să ia, adesea, un drum tare dureros. Problema lor este că se roagă, se roagă, iar o dată ce au obținut ce și-au dorit, uită de mila lui Dumnezeu față de ei și-și reiau viața obișnuită."
