Omul, în Cristos, este neprihănit chiar și atunci când se poartă ca un adevărat păcătos. Este sfânt chiar și atunci când se poartă cel mai sumbru posibil.
Păcatul nu mai are stăpânire asupra lui chiar dacă se confruntă zilnic cu o dependență crudă.
El încă deține toată puterea, chiar dacă tremură de frică în prezența așa ziselor dependențe "demonice".
Conduita lui nu schimbă cu absolut nimic cine a devenit el în Cristos. Tot ceea ce trebuie să facă este să realizeze cine este el cu adevărat. Conduita se va schimba treptat.
Chiar dacă adevărul este că: "nu trebuie nimic", el trebuie să își bage în minte realitatea precum un vultur ce a crezut până de curând că este un pui amărât de găină; astfel va determina viața lui să fie trăită nu oricum, ci precum o viață a unei Noi Creații.
Am putea începe să le spunem oamenilor cine sunt ei în Cristos în loc să le ciocănim viețile în legătură cu stilul lor de viață.
Oricum, păcatul a fost și rămâne învins, iar condamnarea niciodată nu-l va diminua, doar identitatea o va face.
#[8]
