Era odată un tânăr. A trecut prin multe. A ajuns să nu mai aibă un loc de muncă, să nu mai aibă ce mânca. A ajuns într-un oraș. A intrat într-o biserică sperând ca cineva îl va invita la masă, sau poate îi va spune ceva încurajator. Dar surpriză, nimeni nu la băgat în seamă. A ieșit și a stat jos la poarta bisericii cu șapca în mână, cu capul plecat, umilit. Nimeni nu ia dat nimic. Să apropiat de el un ,, pocăit" și ia spus: ,, Ești tânăr, muncește!" Un altul ia spus: ,, DUMNEZEU să te binecuvânteze!" Restul au trecut nepăsători.. A venit și pastorul, dar a trecut mai departe. În predică a vorbit despre iertarea păcatelor, despre facerea de bine. Dar nu e pentru el. Predica a fost pentru membrii bisericii...Au plecat toți. Tânărul a rămas acolo așezat pe o bancă mirându-se de ,,bunătatea pocăiților", de cum au pus în practică ce au auzit în predică. Nu mai știa ce să facă. A vrut să plece. Tocmai atunci a venit o bătrână care făcea curat în biserică. Nu se aștepta la nimic din partea ei. Și totuși...Femeia la salutat. La întrebat cine este și ce face acolo. Tânărul ia spus cum a ajuns să cerșească. Femeia la invitat acasă. Ia dat niște haine curate, la trimis la baie și apoi ia dat să mănânce. A dormit peste noapte acolo. Dimineața a venit în vizită la ea cineva care ia adus alimente și niște bani. Era un om care o ajuta din când în când. Ia spus povestea tânărului. Omul ia oferit un loc de muncă... O poveste cu un final fericit. Dar cum rămâne cu cei care trec prin greutăți, suferinți, lipsuri. Cu cei care sunt bolnavi și nu își permit să meargă la medic? Și asta în timp ce ,, pocăiții" își permit să își renoveze casa în fiecare an, să meargă în excursii în fiecare an, să-și cumpere mașini scumpe... În condițiile astea, ne mai putem numi noi creștini (urmași ai lui Hristos) ??
