Tu poți rămâne liniștit, când norii plâng afară
D. M.
Tu poți rămâne liniștit, când norii plâng afară
Căci ei dau viață pe pământ, și binecuvântare.
Ei n-au fost planul meu perfect au fost creați de Mine,
Ca sa repar ce a fost stricat de omul fără minte
ce-a vrut să fie Dumnezeu, și-a săvârșit păcatul, periclitând prin fapta lui pământul, chiar și cerul. De-atuncea norii pe pământ își împlinesc menirea,
Aduc viața-n ploi și vânt, în trăznet și furtună.
Eu controlez când pe pământ acestea au sa vină
Căci eu sunt Dumnezeu, nu toți acei creați din tină
Căci ce-ar fi astăzi printre voi, de ar putea tot omul
S-alunge norii de pe cer, să poată fi că Domnul?
Nimic dumnezeiesc n-ar fi din tot ce-ar face omul
Căci el nu știe ce știu Eu, e limitat în toate.
Căci cine este acolo jos, nu vede prea departe.
De sus din cer se vede tot, și muntele și valea.
Eu știu să potrivesc unde sa vina norul,
când să înceapă vântul și ploaia ca să cadă.
Tu vrei să ai putere, să-i faci ca să dispară
Sa nu simți frigul și nici vânt, să poți vedea lumina.
Ziua să Îți zâmbesc plăcut, prin raza soarelui de vară
Iar noaptea să te adorm tăcut, prin raza lunii de afară
Și Eu am vrut așa… și planul Meu perfect era:
Eu te vedeam, tu Mă vedeai și ne vorbeam într-una.
Dar într-o zi, foarte demult, un plan șiret, nesăbuit și rău,
a dărâmat tot ce-am clădit cândva perfect și bun.
Și astfel norul a venit, aducând cu el și ploaia
Ce spală tot, și udă tot și astfel este viață.
Aceasta este rolul lor, nu să-mi ascundă Fața
Cand te uiți sus și nu mă vezi, Eu m-am ascuns privirii
Dar nu că sa te abandonez, ci să îți dau viață
Căci ploaia, asta va aduce acolo unde cade.
Ea e viața pe pământ, deși ascunde cerul
Nu plânge când sunt nori pe cer și bate iarăși vântul
Căci nu poți Fața sa mi-o vezi,
Căci mi-am ascuns veșmântul. Ploaia nu este că sa mori! Nu renunța la tine!
Când nu poți tu să controlezi furtuna care vine
Intră-n odaie liniștit, închide ușa bine
și-aprinde-n soba focul.
Iar daca noaptea stă sa vie, și tuna mult afară
Nu cauta sa te omori, tu ai lumina-n casa
Și exista și un întrerupător, ce ia și da lumina
Ce am lăsat la îndemână-ti când noaptea e la ușă.
Căldură ai, lumina ai și poți ramane-n casă
Până ce grozavul vânt va risipva iara-si totul
Și norul ce părea de plumb, și ploaia-o să dispară
Iar soarele va străluci precum și altă dată.
Ești supărat și plângi cu-amar că cerul sta sa cadă?
Că nu poți controla nimic din tot ce e afară?
Nu-ți este dat să controlezi ceea ce vezi tu spre zenit
Te simți neputincios și slab, total nepregătit.
Așa și e….dar nu uita, Eu controlez acestea
Menirea ta, controlul tau este sa intri-n casă
și sa aștepți furtuna că să treacă. E greu s-astepti?
Să te supui? E greu că sa fii om? E greu că sa nu știi?
Nu-ți pot ceda controlul, căci tu nu știi nimic
Tu ești prea mic și mult prea jos, pentru a manevra cerul
Doar Cel de sus poate vedea și înțelege totul.
Doar el poate administra și plânsul tau și jalea.
Norul cu ploia, chiar furtuna, ce-aduc cu ele viața.
De intri-n casă liniștit, și-aștepti toate că să treacă.
Nu te-am uitat când nu Mă vezi.Sunt sus în cer când stralucesc, si-n casa cea de jos Eu sunt.
In Cartea vieții mă găsești.
Ea e cu tin' de ce nu crezi pe totdeauna?
Poți refuza sau poți primi lumina că să strălucești
și-n noapte grea, sa fii o torță pe pământ, o stea
o călăuză, o mângâiere și-un glas blând.
Sa fii lumina Mea.
Ești nor de plumb? Nu ești frumos? Lumina înnobilează
Ce ea atinge-i transformat, zâmbește pe pământ
Prin tine vreau sa strălucesc, că sa aduc lumina-n
Inimi care plâng cu-amar că nu mai vor furtună.
Nu renunța, fi modelat, ascunde-te in casă și strălucește pe pământ căci viața e frumoasă, căci Eu sunt Dumnezeu, nu om și Te iubesc Copile, Pe cruce sus eu am purtat păcatul tău în mine. Sa fii lumina Mea in lume.
